2 dec. 2011

Cum previi raul de masina la caini

Transportul cainelui cu masina poate fi o problema uneori, daca acesta nu este obisnuit sa se afle intr-un spatiu inchis si sa fie mutat.
Cainele poate reactiona exagerat, atunci cand este scos din mediul sau obisnuit, insa exista metode prin care pot fi prevenite orice episoade neplacute in masina.

Raul de masina apare si la caine, ca si la oameni, iar starea este extrem de neplacuta si pentru animal si pentru stapan. De multe ori, cainele va asocia calatoria cu starea de rau si nu va mai dori sa urce in masina.

Cel mai des, starea de stres si anxietate apare la cainele de varsta mica, pentru ca acesta este mai usor stresat decat cainele adult si se poate manifesta si in avion sau in tren. In plus, catelul are urechea interna insuficient dezvoltata, iar miscarea il face sa aiba o senzatie de disconfort si pierdere a echilibrului. Pe masura ce cainele imbatraneste, problema poate disparea de la sine.

Simptomele pot varia si pot aparea impreuna sau separat, insa sunt usor de observat: cascatul, letargia sau agitatia, tremuratul, respiratia sacadata, salivarea excesiva, voma sau alte comportamente neobisnuite apar in caz de rau de masina.

Tratamentul consta in medicamente care pot fi luate de la orice farmacie, insa este ideal sa fie consultat un veterinar inainte sa fie administrate, pentru ca fiecare caine are anumite necesitati, in functie de talie, rasa sau severitatea simptomelor.

Cel mai des sunt folosite antiemeticele sau antihistaminicele: Emetiral si Emetostop sunt doua solutii la indemana. Este esential ca stapanul sa se intereseze la veterinar despre modul in care poate evita raul de masina la animal - multi stapani evita discutia, pe motiv ca nu ar fi o problema reala sau nu cred ca animalul va suferi prea mult.

Exista si o serie de tratamente naturale care pot ajuta, in caz de rau de masina, precum ghimbirul si semintele de chimen, dar si menta. Aici intervine insa si dibacia proprietarului, care trebuie sa gaseasca o metoda de a-l convinge pe catel sa le ingurgiteze. O cantitate mica de seminte de chimen, ceai de ghimbir sau de menta introduse in mancarea preferata a catelului poate fi de ajuns pentru a preveni raul de masina.

Cea mai buna metoda de a preveni raul de masina este ca animalul sa fie obisnuit cu orice tip de calatorie, inca de la varste fragede. Geamul trebuie sa fie deschis, pentru ca in masina sa existe aer, iar odata la ceva timp e bine sa opriti pentru a face o pauza. Cainele poate fi plimbat cateva minute, astfel incat sa isi revina. Trebuie aduse si jucariile sale preferate, astfel incat sa considere ca o calatorie este un prilej pentru distractie.

Nu in ultimul rand, cainele trebuie sa nu consume foarte multa mancare inainte sa mearga cu masina, pentru ca in cazul in care i se face rau, cresc sansele sa vomite. Atunci cand catelul refuza sa se mai urce intr-o masina, se poate schimba modalitatea de transport sau pot fi folosite gustarile preferate ale cainelui (in cantitati moderate) pentru a-l atrage.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu