29 nov. 2011

Dogo Canario

Dogo Canario
Presa Canario, cunoscut si sub denumirea de cainele de Canare, este o rasa masiva si puternica, un caine cu calitati innascute de protector si paznic al turmelor de vite. Acest caine are potentialul de a fi un inamic de temut.

Istoricul si originea

Originar din Insulele Canare, Presa Canario este un caine musculos cu o personalitate puternica. Aceasta rasa a fost initial utilizata la luptele de caini si a fost creata in urma incrucisarii cainilor de cireada, acum disparuti, care fusesera adusi in Insulele Canare de catre colonistii spanioli. Cainii Presa Canario au fost caini de lupta extraordinari, dar numarul lor a scazut aproape pana la disparitie atunci cand luptele de caini au fost interzise in anii 1940. In 1960, cativa crescatori interesati s-au straduit sa restabileasca rasa prin incrucisarea rasei Perro de Ganado Majorero cu alte rase de talie mare. In urma acestei incrucisari au aparut doua varietati.
Presa Canario care provine din Insula Gran Canare este un caine de talie mare si puternic obtinut in urma incrucisarii cainilor aparuti dupa incrucisarea initiala cu mastiff-ul si marele danez. Cealalta varietate provine din Tenerife si este mai agila. Aceasta varietate a fost creata prin incrucisarea bulldog-ului, bullmastiff-ului, marelui danez, Staffordshire bull terrier-ului, pitbull-ului si dogului de Bordeaux.
Astazi, Presa Canario se spune ca este un metis rezultat in urma tuturor incrucisarilor mentionate si a straduintelor multor crescatori, metis care este dotat cu toate caracteristicile unui excelent caine de cireada si de paza si protectie. Cu toate acestea, acesti caini sunt interzisi in cateva state datorita tendintei lor spre agresivitate. Rasa este acceptata in Statele Unite, dar American Kennel Club nu a recunoscut rasa pana in momentul acesta.
Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: APRI.

Aspectul exterior si dimensiunile

Presa Canario este un caine de talie mare si puternic, cu un cap mare si patratos. Botul este lat si puternic. Nasul este negru, iar ochii sunt inchisi la culoare. Urechile sunt adesea cupate, iar coada este de lungime medie. Corpul este masiv si emana forta. Crupa este usor ridicata. Presa Canario are o piele groasa, o osatura compacta si o musculatura bine dezvoltata. Blana este scurta si aspra si poate fi dungat pe fond cenusiu, cenusiu si cafeniu cu marcaje albe pe gat si piept si o masca inchisa la culoare in jurul ochilor si a fetei.
Presa Canario atinge o inaltime la nivelul greabanului in jur de 55-65 cm si o greutate corporala de circa 38-48 kg.

Personalitatea

Presa Canario are un caracter puternic si agresiv innascut, avand nevoie de un stapan care sa stie sa-l domine. Acest caine este un luptator formidabil, dar este foarte loial stapanului sau. Sunt caini de paza inegalabili, simpla lor infatisare fiind un factor intimidant, fara sa mai mentionam abilitatea lor de a infrunta intrusii. Detinut de persoana nepotrivita, acest caine poate deveni periculos, dar cu un stapan ferm si consecvent el poate fi un companion devotat si agreabil. In concluzie, ceea ce trebuie sa stiti este ca Presa Canario nu este un caine indicat pentru persoanele neexperimentate.

Relatiile cu familia si casa

Presa Canario trebuie sa fie crescut de proprietari experimentati. Aceasta rasa a fost initial utilizata pentru a pastori si pazi turmele de vite, in luptele de caini si pentru paza si protectie. Acesti caini pot fi si caini de companie daca beneficiaza de un program de socializare si de un dresaj adecvat inca din copilarie. Presa Canario este tolerant cu copiii, dar trebuie sa fie supravegheat intotdeauna in preajma acestora. Copiii trebuie invatati sa nu-l necajeasca sau sa-l agreseze. Daca Presa Canario este crescut alaturi de alte animalute de casa, acesta le va tolera. Sunt prietenosi si loiali membrilor familiei lor, dar sunt agresivi cu strainii.

Dresajul

Presa Canario are nevoie de un program complex de socializare inceput inca din copilarie si de un dresaj de supunere si ascultare. Sunt caini foarte independenti si au nevoie de un stapan experimentat pentru a-i putea controla.

Aspecte particulare

Presa Canario trebuie sa aiba un proprietar experimentat si trebuie socializat si dresat inca din copilarie. Cand sunteti in public, este necesara o lesa rezistenta. Aceasta rasa este clasificata ca si caine periculos in multe state si chiar in anumite tinuturi din Statele Unite.
Presa Canario necesita o minima ingrijire. Periati-l o data pe zi pentru a-i mentine blana scurta stralucitoare si curata. Imbaierea sau toaletarea se vor efectua numai cand este necesar. Acest caine naparleste moderat.

Boli si afectiuni curente

Ca si in cazul altor rase de caini, nici Presa Canario nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea, cu o frecventa crescuta, au fost semnalate urmatoarele:
- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.
- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.
Speranta medie de viata a rasei Presa Canario este de 8-11 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu